Povesti spuse la o cafea

Vroiam sa scriu acest post de vreo 6 zile. Pur si simplu nu am apucat si imi pare rau ca nu am fost printre primii sustinatori ai acestui proiect. Dar inca e timp. Inca e fresh. Inca e ceva care merita sa fie citit..de fapt nu, vorbesc prostii, ca va fi mereu ceva care merita sa fie citit.

Vorbesc aici de lansarea unei reviste deosebite:

Decat o revista sau doar DoR, sau Decat una si din pacate, Decat o data.

Totul i se datoreaza urmatorilor oameni, pe care ii stiti (ar trebui sa ii stiti, sa fi auzit de ei…si daca nu, merita clar un search pe google):

-Cristian Lupsa (ex-senior editor Esquire, actual freelancer, un mic geniu in de-ale jurnalismului narativ),

-Gabi Dobre (actual senior editor Esquire… care a avut niste BIG SHOES to fill, si a facut-o foarte bine pana acum),

-Sebastian Ispas (redactor coordonator Esquire),

-Raymond Bobar (ex-art director Esquire – credeati ca v-ati minunat destul cu art-ul lui din Esquire? Veti vedea ca nu, cand o sa rasfoiti revista asta – e cu totul altceva) si

-Lavinia Gliga (colaborator Esquire)

…alaturi de multi alti colaboratori Esquire (Alex Galmeanu, Gabriela Piturlea, Simina Mistreanu, Andreea Lupu, etc.) si jurnalisti talentati!

Pentru ca a trecut o saptamana de la lansarea revistei, nu voi fi redundant sa va vorbesc despre ce inseamna Dor, care a fost scopul, etc. Sunt oameni mult mai calificati decat mine sa o faca si au facut-o foarte bine:

- La Cristi Lupsa pe site, aflati cam tot ce v-ar interesa. Insa revista mai are si site propriu, facebook si twitter.

- Raymond Bobar va vorbeste despre cum a construit si desenat revista, aici

- Ulmanu discuta in mai multe posturi despre proiect aici

- si multe multe bloguri relevante in ziua de azi: dati un search pe google si veti vedea! (incepand de la dobrovolschi, si galmeanu pana la wall-street.ro, hotnews.ro, ziare.com, observatorul cultural, etc,)

E o revista care nu se ia atat de in serios pe cat ai crede, dar are niste bucati de jurnalism geniale. Veti citi despre diacritice (oups, blogul meu cred ca nu a pupat vreun diacritic in cei 2 ani…) si magicieni, si despre bucuresti, si despre sani, si despre pufuleti, si despre filme, si bloggerite, si politicieni, si despre fredo si pid’jin si multe altele. E absolut perfecta in starea ei, in ceea ce vrea sa fie: decat o revista!

Pentru ca sunt printre cei multi care isi doresc un asemenea jurnalism pe piata, urez echipei cea mai mare bafta din lume: sa se trezeasca un adormit, sau mai multi! – care sa investeasca in revista asta, ca sa iasa macar trimestrial pe piata! Multa multa bafta!

Si acum ca am terminat cu prezentarea numarului, vreau sa va mai spun ca mi-am dat seama ca oricat as incerca sa explic aceasta revista – uneori bine, alteori poate gresit sau poate doar prea subiectiv – niciodata nu voi convinge pe cineva printr-un simplu feedback, ca aceasta revista isi merita banii, ca aceasta revista are un scop pe piata romaneasca, ca nu degeaba apare la ghiseul pe langa care tu treci in fiecare zi si pe care de multe ori il ignori total. Adica ce conteaza ca eu zic ca articolul X e genial. Asta nu convinge pe nimeni sa cumpere o revista. Asa ca vom schimba foaia de acum incolo, ca m-am enervat.

Nu e posibil ca revista asta sa stea pe piata deja de mai bine de 2 ani si cititorii sa ramana aceeasi. E tot mai buna, cu fiecare numar. Deci ceva nu e ok. Asa ca, incepand de astazi voi incepe propriul dosar special – nu, nu va aparea in esquire si nu are nici o legatura cu nimeni care lucreaza sau a avut de-a face cu aceasta revista, deci sa nu vad comentarii de genul ca m-a pus cineva, ca e de fapt un pr ascuns, sau alte porcarii de genul, ca nu e cazul.

Asadar, sa incepem.

De ce nu cumpara tot mai multa lume aceasta revista?! Sa ne gandim la cateva motive simple:

-Lumea chiar nu mai isi permite sa dea 120 mii pe 120 de pagini de jurnalism foarte bun.

-Lumea nu e obsinuita cu acest tip de jurnalism, care se intinde cateodata pe mai mult de 3-4 pagini… :O

-Scrisul asta asa de mult, oricat de misto ar fi el, e prea intimidant si lumea renunta repede.

-Lumea nu are timp sa citeasca atat. Cumpara revista, daca o cumpara, si o rasfoiesc si rar termina un articol cap-coada.

-Sunt prea grele textele si lumea nu se regaseste in ele, nu le intelege, nu le vede scopul.

-Merita sa o cumperi o data, sa ii admiri art-ul si calitatea editoriala, dar atat. Nu merita sa se ajunga la o traditie lunara.

-Esq- ce? ce e Esquire? Avem si noi asa ceva?

-Eu nu prea o gasesc. Tot intreb pe la ghiseu de ea si ba nu o mai are, ba nu o primeste. Deci revista are o distributie foarte proasta.

-Am citit-o o data si nu mi-a placut deloc! Nu o mai cumpar in veci.

… sunt doar cateva motive. Sunt posibile. Daca te regasesti intr-unul, nu inseamna ca te regasesti si intr-un al doilea.

Insa, pe langa aceste motive mai exista ceva.

Pe langa faptul ca nu ne putem compara cu cei din state, care au experienta esquire de mai bine de 75 ani, noi nu putem sa spunem nici macar ca stim exact 100% ce inseamna un jurnalism narativ adevarat.Nu avem educatie in acest subiect si se pare ca nu o vrem.

Revista Esquire exista in America din 1933 si a ajuns sa fie cea mai apreciata revista de barbati cu jurnalism narativ. La ei de ce se poate si la noi, nu? Simpla intrebarea, dar atat de greu de gasit raspunsul.

Astept comentarii.

Vreau sa vad ce si cum gandeste lumea.

As vrea sa dati niste motive pentru care va cumparati sau nu revista. De ce o faceti, de ce nu o faceti. De ce stiti de esquire si de ce nu stiti? De ce sunteti curiosi de asa ceva si de ce nu va intereseaza deloc acest subiect. Orice e acceptat. Sa porneasca discutia!

- Cine e cel mai fericit actor din lume? Andi Vasluianu! Si vine sa va povesteasca la modul cel mai sincer ce crede el despre actorie, despre realizarile sale de pana acum. Auzim despre Vasluianu si de la Mitulescu. E un articol foarte bun si in caz ca cititi ce scriu aici si habar nu aveti cine e Andi Vasluianu, atunci ar fi cazul sa va mai uitati la cateva filme. Sau macar sa mergeti la urmatoarea editie TIFF… si daca va este lene, google-iti putin numele. Merita.

- un text care va va pune pe ganduri daca sa mergeti sa votati sau nu, semnat de Vlad Mixich. Nu va ganditi ca e un cliseu de genul “de ce sa merg la vot, ca nu am pe cine vota…”. E mult mai mult decat atat. Veti citi despre experienta lui cu politica pe parcursul vietii sale, despre cum a ajuns el sa inteleaga cuvantul “politician” si cate semnificatii poate acest cuvant sa dobandeasca.

- dosarul special de noiembrie “Cum e sa…” – experiente socante, sau <pur si simplu deosebite> – le aveti pe toate in editia a 3-a a acestui dosar: ai ramas fara apa in desert? ai avut accidente cu motocicleta sau cu avionul? ai sarit cu parasuta ? si daca ai sarit, ai facut-o de cel putin 600 de ori? lucrezi la smurd? ai sarit din tren? ai avut gripa porcina? ai operat pe inima? Daca la macar una din intrebarile de mai sus ai raspuns NU! atunci e cazul sa citesti numarul acesta din Esquire, macar sa vezi ce fac unii cand sunt fata in fata cu astfel de experiente.

Numarul de noiembrie vine si cu:

- o scrisoare “trimisa” lui Cristian Mungiu, de Gabi Dobre,

- un articol cu si despre trupa Weezer,

- un test drive de-al lui Butnariu, cu un Jaguar!

… si Ulmanu vorbeste despre pop-cultura la romani

Cred ca toti oamenii pe care ii cunosc eu au intrat macar o data pe ebay sa caute ceva si majoritatea sunt convins ca au si dat click pe checkout. Putini au mai ramas care sa poata spuna, la sfarsitul lui 2009, ca nu au accesat acest site, sau ca nu l-au folosit vreodata in viata lor pentru a cumpara ceva la un pret mai bun decat ar putea gasi acelasi produs pe piata. Si e ok ca se intampla acest lucru. Ar fi culmea ca dupa 20 de ani de cand am iesit din comunism sa ne mai plangem ca a noi inca nu au aparut anumite produse, branduri sau ce-or fi ele. Inca o mai facem, e de inteles – doar suntem inapoi cu cativa zeci de ani cand stam sa ne gandim la tarile vestice, insa acum avem acest ebay (si amazon, craigslist etc.) pe care le putem folosi sa ne procuram lucrurile pe care ni le dorim si la care avem acelasi drepturi ca si cei din state.

Eu unul, de cand mi-am scris licenta acum un an, am folosit ebay-ul aproape lunar. Evident, am inceput cu cautarea cartilor necesare scrierii lucrarii de licenta – carti care nici acum nu exista la noi. Penibil! Dar ma rog, nu are rost sa ne plangem. Urasc oamenii care o fac si care nu incearca sa schimbe acest lucru. Eu nu ma plang si pentru ca nu am gasit la noi ce aveam nevoie, am folosit ebay-ul si amazon-ul si mi-am gasit cam 20 carti care m-au ajutat sa imi scriu lucrarea pe care o doream eu.

Am continuat sa folosesc ebay-ul pentru a-mi cumpara cd-uri. Cei care doriti sa ascultati si altceva in afara de mtv-oase si kiss-oase, nu aveti nici o sansa sa gasiti ceva la noi. Astfel, piratam. Can anyone blame us? Toate magazinele de muzica de la noi si-au format sute de stive, cu cea mai proasta muzica conceputa vreodata, pentru ca asta se vinde dom’le. Si in ultimii ani, nici macar cocalarii nu mai scot bani din buzunar ca sa isi cumpere muzica. De ce sa o faci cand exista soulseek si torrenturi ?! Astfel, magazinele de muzica au ales sa ramana la muzica de proasta calitate, dar comerciala, pentru ca macar aia mai scoate un ban. Si e de inteles. E si ala un business si nu are rost sa incerci sa aduci muzica buna, din care probabil jumatate ar ramane pe raft, prafuita. insa sunt convins ca sunt enorm de multi oameni care apreciaza un alt fel de muzica. De asemenea, multi oameni care doresc sa investeasca in muzica – dai bani pe niste cd-uri, iti formezi colectia pe care ti-o doreai de mult si stii ca banul ala dat pe cd va ajuta sa se faca muzica cat mai buna si mai departe. Ebay e forma cea mai eficienta pentru a face lucrul acesta. Mi-am gasit absolut tot ce mi-am dorit vreodata sa am in casa.

Ulterior, am folosit ebay-ul pentru a imi cumpara cel mai tare pick-up. Da, cei care aveti o colectie de viniluri si vreti sa o re-ascultati, aveti sansa sa o faceti. Ebay are cele mai bune oferte de pick-up-uri, de la cele mai pretentioase Marantz-uri pana la ultimele jeguri de pick-up-uri care se declara “vintage” si care pornesc de la 10-15 dolari in sus. Probabil ca veti asculta 2-3 viniluri, si va exploda, sau macar acul va fi pierdut. Dar 10 dolari?! Frate, intra acum si cumpara-l!!

Eu m-am decis sa scriu acest post pentru ca acum o saptamana am avut o surpriza foarte mare sa gasesc in posta ceva ce imi comandasem de ceva vreme. Si am vrut sa va arat, ca ebay contine enorm de multi utilizatori, care (mai ales acum cum e criza si toata lumea are nevoie de cat mai multe lichiditati) sunt dispusi sa isi vanda cele mai pretioase “bijuterii” din casa la un pret mult sub nivelul care ar fi normal. Eu am gasit un astfel de utilizator si inca ma bucur enorm ca am profitat de el.

Astfel, mi-am gasit o carte, publicata la inceputul anilor ‘50, care se numeste “The Esquire Treasury”. E o carte publicata de fondatorul revistei Esquire in USA – Arnold Gingrich si care contine cele mai frumoase si mai apreciate texte publicate in primii 20 ani de Esquire american. Sunt 73 de short-stories in total – cele mai deosebite publicatii din Esquire. Sunt texte semnate de oameni ca Hemingway, F.Scott Fitzgerald, Al Moore sau John Steinbeck. cartea contine si 50-60 de ilustratii din acea perioada, care au insotit textele respective in revista Esquire – unele din cele mai apreciate desene ale acelor vremuri. Cartea asta valoreaza enorm de mult si cei care cititi Esquire, sau cei care ati pus mana vreodata pe un Esquire din state, sau fie el si un Vanity Fair, sau Wired, sau The New Yorker veti sti despre ce vorbesc. Si acum ghiciti va rog cat am dat pe aceasta carte? 8 dolari (fara taxe de transport) – in total a venit la 13,50. 450mii pentru o astfel de carte.

Incepeti sa browse-uiti ebay-ul asta, ca merita pe deplin. Si tocmai asta e frumusetea, ca nu intri pur si simplu, cauti ce iti trebuie, cumperi si gata. Nu, nu… e mult mai distractiv decat atat. Intri, cauti ce vrei, iti apar sute de optiuni si alternative la ce vroiai tu. Stai mult pana iti alegi varianta cea mai ok pentru tine. Intri pe produs si licitezi! Si gandesti licitatia asta, ca daca vine unul dupa tine si liciteaza mai mult, ai pierdut produsul. Si in momentul in care licitezi corect, vei avea o satisfactie mult mai mare decat un simplu purchase de produs. Si va veti da seama despre ce vorbesc in momentul in care licitati pentru prima oara si castigati.

Have fun !

Esquire a scos inca un numar bun. Nu ca as dori sa par superficial, insa inca de la coperta iti poti da seama ca e un numar bun. Si nu, sa nu imi spuneti ca aparentele inseala, ca in acest caz nu se poate vorbi de asa ceva. asadar, numarul de octombrie are o coperta geniala. Poate cea mai reusita de pana acum – asta sa nu fie in nici un caz un comentariu negativ la adresa art directorului, ci doar o constatare personala, cat se poate de subiectiva (si oricum stim cu toii ca revista la noi, cu coperti mai reusite, mai rar…) Insa aceasta coperta mi se pare mie ca fiind cea mai reusita. Probabil ca se intampla acest lucru, doar pentru faptul ca seamana foarte mult cu cateva coperti ale Esquire-ului din State:

… sau poate doar pentru faptul ca e genial conceputa. Si desenata foarte bine. Si de fapt, daca stau mai bine sa ma uit, nu prea seamana cu a doua si a treia din state, ci foarte putin cu prima – mai ales la scrisul mai mare, ingrosat. Si dupa ce ma holbez la ea cateva minute, imi dau seama ca a noastra e chiar mai misto. E mai clara si mai curata. Si logo-ul Esquire e mult mai reusit, pe acelasi concept. Oare mi-am pierdut timpul scriind aceste doua paragrafe ?!

Acest numar, fie ca va place, fie ca nu… este dedicat aproape integral subiectului CRIZA! Ei bine, dupa cum probabil ca v-ati obisnuit deja, aceasta revista nu a tratat acest subiect ca oricine altcineva, ci va propune niste povesti mai optimiste decat cele cu care v-ati obisnuit sa le auziti la TV si sa le cititi in presa, povesti care vor sa demonstreze ca si aceasta criza va fi invinsa si ca situatia nu e chiar atat de lugubra pe cat pare. Este posibil sa fi exagerat putin puterea acestor articole – hai sa spunem ca ele ofera o alternativa la tot ce am inghitit pana acum de la elitele noastre dragi si din mass-media.

Veti incepe lectura cu un mic articol semnat Andrei Cretulescu… si pe cat e el de mic, pe atat e el de ironic. Anca Ciuciulin continua cu un articol mic, despre “un clasic” mare, mare de tot (va dati seama ca nu va spun despre cine e vorba, ca doar voi cumparati revista maine de la taraba din colt… cred ca deja, avand in vedere ca au trecut 2 ani si o luna de la aparitia acestei publicatii la noi, batranica de la taraba s-a obisnuit sa ii cereti es-cua-iăr, asa ca nu va mai este rusine de fiecare data cand vreti sa o luati).

Daca tot vine vorba de redactorul-sef adjunct al revistei, sunt convins ca vreti sa stiti (in cazul in care v-ati gandit sa treceti cu vederea peste cuprins, si tot ce scrie sub el) ca Anca este raspunzatoare pentru superba coperta: atat concept, cat si desen . Eh, ce ziceti? (Sunt sigur ca veti dori sa ii trimiteti si un feedback la frumusetea asta de coperta, ca poate o convingem sa faca acest lucru mai des – gasiti mailurile oamenilor din redactia esquire pe www.sanomahearst.ro.)

Partea de muzica pe mine ma cam dezamageste numarul acesta, poate pentru ca articolul cu pricina nu e semnat de cine trebuia sa fie semnat. Si am observat ca Sebastian Ispas a semnat cateva articole cu mancare si inca un articol misto de la sfarsit (vorbesc de el mai incolo, promit) si sper ca nu a renuntat de tot la partea cu muzica.

Veti citi despre experienta lui Vlad Mixich in Hong Kong, veti face un test-drive cu Daniel Butnariu intr-un Mercedes E500 si de la Alexandru Bradut-Ulmanu veti primi o bucata de jurnalism tipica lui – e vorba de criza, normal, cum spuneam si critica o anumita categorie de romani, care se incadreaza in acel consumerism romanesc: cheltuie cat mai mult, ca sa arati cine esti! … si sfarseste intr-un oarecare optimism, prezentand doua adevaruri, dandu-ne semaa ca de fapt nu e atat de grav pe cat pare.

Articolul de fond este cel scris de Luke Dittrich si ulterior tradus la noi, cu si despre Matt Damon… E interesant si foarte bine scris (Nu am auzit si facut nimic altceva, in timp ce l-am citit, m-am concentrat maxim si m-a tinut 100% atent pana la ultimul cuvant… spune ceva asta, nu?!)

Si acum vine partea cea mai reusita a acestui numar: dosarul special – “Cei mai buni dintre cei mai buni” ! O parte din excelenta romaneasca, care i-ar putea spune linistit acestei crize: “in yo’ face!” Printre povesti se numara:

- eRepublik

- chirurgul zburator

- arhitectul in comunicare !

- scriitor 2.0

- Cristian Manafu

- pentru Cosmos (semnat de Sebastian Ispas, printre cele mai reusite din acest dosar, dupa parerea mea … cele de mai sus sunt puse cam in ordinea in care mi-au placut, de la cel mai reusit si mai interesant, in jos)

Veti mai citi: – un interviu cu Alexandru Andries

- despre geocacherii din RO (super tare articolul, apropos!)

- si un interviu cu febletea mea – Joan :X -  din MadMen (stiti?! serialul de care am scris acum cateva zile aici pe blog : here!)

… si o sa mai gasiti si un Voucher (Nu va zic pentru ce e, haaa!)

Read a review here: www.zmemusic.com

S-a cam terminat vara, la fel si vacanta, timp in care am neglijat blogul destul de mult, poate prea mult. Asa ca m-am hotarat ca e vremea sa imi reiau activitatea – sa scriu mult, mult si bine!

Tocmai am observat si ca acest articol este nr. 100 si simt eu ca e cu noroc.  M-am hotarat ca in acest post sa va prezint cateva dintre chestiunile cu care mi-am ocupat eu timpul in ultima vreme: articole noi scrise pe ZMEMusic.com si un serial absolut special la care am inceput sa ma uit.

Ca sa fim in the mood cu revenirea blogului, hai sa atasez si o piesa pe care sa o ascultati in timp ce cititi:

D.C. – L. (face parte din soundtrack-ul serialului de care va vorbeam putin mai sus, si despre care veti citi putin mai incolo)

1.

In cazul in care vreti sa cititi ce e mai bun din indie pop-ul din Suedia, UK si USA, aveti mai jos cateva interviuri si review-uri scrise pe www.ZMEMusic.com. Sunt formatii foarte bune si merita sa le ascultati muzica.

Asadar:

Little Big Adventure: Interview

The Tartans: Interview

Northern Portrait: Interview

Pocketbooks: Interview

Headlights: NEW ALBUM – “Wildlife” – REVIEW

Alcoholic Faith Mission: Review 421 Wythe Avenue 2009 & Interview

Astronauts of Antiquity: Interview

We’ll Make It Right: Review & Interview

Tada Tata: Interview

2.

Serialul de care va vorbeam este MadMen. Da, stiu, poate l-am descoperit mult prea tarziu, avand in vedere ca au inceput filmarile la el acum aproape 2 ani, insa tocmai am terminat primul sezon si avand in vedere ca mi se pare cam cel mai bun serial de televiziune vreodata facut am zis ca merita pe deplin sa scriu de el:

Este vorba despre intreaga industrie de publicitate din SUA, din anii ‘60. Mai sus ii aveti pe cei care interpreteaza personajele principale – toti membri ai uneia din cele mai de succes agentii de publicitate de pe Madison Avenue, din Manhattan, din vremurile de atunci. Intreg serialul se invarte in jurul acestei agentii – intregul business este prezentat extrem de realist, prezentand atat glamour-ul cat si mizeria acestei industrii.

Cei care sunt pasionati de acest domeniu, sau care deja lucreaza in el, il vor aprecia enorm, pentru informatiile extrem de relevante despre publicitate – de la descrierea si functionarea oricarei agentii pana la prezentari de pitch-uri, castigarea noilor clienti dar si pierderea unor clienti importanti pentru agentie, dezamagiri laolalta cu succese etc.

Pe langa acest aspect important, serialul imbina povestile personajelor principale – viata de familie, aventurile “Mad Men” ilor … si mai mult, intreaga societate a anilor ‘60 din America. Fumatori inraiti, adoratori ai celui mai scump alcool, iubitori de femei si de cele mai bune bucati de publicitate create vreodata.

Serialul acesta este poate cel mai bun facut vreodata, dupa cum am spus, nu numai pentru faptele prezentate mai sus, ci pentru personajele in sine – pentru cat de bine isi joaca pana si ultima secretara din agentie rolul si pentru dialogurile extrem de bine scrise. Merita pe deplin.

Serialul este deja la al treile sezon… si din fericire, se filmeaza in continuare!Doar a castigat si un Golden Globe, nu?!

Pentru cei care nu doriti sa piratati (Bravo!) puteti viziona intregul serial aici: MadMen ! Din pacate insa, site-ul nu va lasa sa vedeti mai mult de 72 minute odata, asa ca daca aveti de gand sa vizionati cate un episod pe zi, e perfect!

O sa fiti foarte impresionati atat de serial, cat si de soundtrack-ul atat de caracteristic anilor respectivi. Si sunt convins ca scepticii vor ajunge sa aprecieze la un cu totul alt nivel intreaga industrie cu pricina … de multe ori judecata mult prea repede de oameni care nu o inteleg absolut deloc! De prin anii ‘80, datorita unor agentii precum Saatchi&Saatchi sau Bartle Bogle Hegarty din Londra, intregaa industrie de publicitate nu a mai putut fi caacterizata printr-o singura definitie clasica, atotcuprinzatoare, si cu atat mai mult, nu a mai putut fi pusa la perete si lovita cu pietre printr-o singura definitie iconoclastica (cum ca nu ar fi deloc buna, cum ca ar manipula si doar atat…) . Ei bine, cu acest serial, aceasta afirmatie va duce la un nivel si mai inalt. Veti privi publicitatea cu alti ochi, total diferiti!

Daca nu ma credeti, cititi urmatoarele review-uri facute de reprezentantii celui mai bun jurnalism existent pe planeta:

The New Yorker – “One of the finest shows on TV…”

Vanity Fair #1- “Mad men is the most stylish – and perhaps best – show on televison”

Vanity Fair #2

The New York Times

Esquire (interviu cu Joan) <- deja stiu ca va uitati la serial si stiti cine e Joan!

ELECTRELANE

Read the article HERE !

THE CONCRETES

Read the article HERE !

JUNI JÄRVI

Read the article HERE !

Read the ARTICLE over on DesignYourself.ro

Read the article here !